been there, done that!

Criza mondială

2009-02-08T09:37:00.000-08:00

Posted on 2008-Nov-13 at 4:54 AM

În sfârşit o motivaţie pentru toată populaţia să ia viaţa mai în serios!
Aşa se întâmplă atunci când neajunsurile noastre sunt neglijate de noi înşine pentru ca ceilalţi să le neglijeze la rândul lor.
Na poftim! Acum neajunsurile sunt la comun.
Iar noi, ca oamenii de munte vrem să ne implicam în soluţionarea problemelor ce ne-au condus în acest impas căruia ne place să îi spunem criza mondială. Ieri, România a aderat oficial la această criză.
Bineînţeles, nu vrem să fim pe ultimul loc.
Însă acum, că avem un loc asigurat în mediocritate putem liniştiţi să băgăm capul în nisip aşteptând ca toată lumea să se alinieze ultimului trend: “CRIZA MONDIALĂ”, în pas de dans.
Oau, ce provocare!
După criza adolescenţei, nu am mai avut ocazia să iau parte la o criză de asemenea amploare.
Câteva tentative răzleţe de crize de nervi şi istericale,
câte o criză financiară din când în când....lucruri minore. Acum înţeleg criza mondială.
Este doar scânteia de care aveam nevoie ca să înţelegem că
'singura constantă a viitorului este schimbarea'
şi să ne preluăm locul de lideri mondiali în managementul crizelor.
Istoria şi cultura ne permit să anticipăm că vom ieşi basma curată şi din asta,
cu condiţia să devenim transparenţi sau să rămânem aşa.

Credinţă şi justiţie

2009-01-13T06:22:00.001-08:00

Dragă Moş Crăciun,

Lumea e prea mică pentru toată dragostea încătuşată de prea multe secole în cufărul prejudecaţilor, aşa că, te rog, anul ăsta să aduci fiecărui om şi tuturor oamenilor - câte o inimă mare.
Astfel, le vom putea umple cu iubire iar trecutul nu va mai fi doar o istorie pe care cu uşurare o îngropăm în visuri imposibile.
Astfel, vom reuşi să reînviem cu toţii împreună, toate visurile demne de realizat, prin împăcarea cu sine a fiecăruia, în realităţile tuturor.
Moş Crăciun, tu eşti singura fiinţă pe care o mai rugăm cu toţii să ne viziteze; numai tu ne poţi păcăli, aşa că, te rog, asumă-ţi rolul de punct...de reper.

Mulţumesc!
AndA

Complexe

2008-12-30T10:01:00.000-08:00

Percep nuanţe de tristeţe fadă, pe care nu le pot materializa acum.
O siguranţă nesigură, echivalentă cu sute de întrebări cu mii de răspunsuri
dansează în hora flăcărilor. O umezeală fierbinte stârneşte revolta simţurilor,
Iar raţiunea capitulează în faţa complexei dăruiri divine: înţelepciunea.
Fericirea pluteşte deasupra timpului; trecut, prezent şi viitor.
Oricât aş vrea să mă înalţ, ţinta mea rămâne jos. Vreau să stăpânesc pista de decolare a visurilor mele. Vreau să nu spun niciodată ‚niciodată’!
Vreau simpla nesiguranţă sigură prin care să pot lansa afirmaţii ambigue, cu riscuri calculate care să îmi garanteze împlinirea.

Înfloresc în mine bobocii dorinţei. Îmbobocesc seminţele voinţei.

Vreau, pentru că pot.
Pot, pentru că vreau.

Lumea toată nu-mi ajunge ca să o apăr de ea însăşi.
Dar eu pot.

Iar complexele mele sunt cele mai puternice arme pe care le am!
Pentru că cea mai buna defensivă este atacul!

Love&Peace

Iertare

2008-12-28T08:38:00.002-08:00

Iubiţi complicaţia şi extravaganţa, uitând că scopul scuză mijloacele.
Pentru ce nu-i iertaţi pe oamenii simpli care fac posibile visele voastre 'mari' prin faptul că visează mai 'mic' şi mai frumos decât voi?
De la înălţimea la care v-aţi situat nu mai puteţi privi decât în jos, pentru că aţi uitat că lumina a fost, este şi va fi întotdeauna, deasupra.
Astfel, prin suspunerea voastră v-aţi privat singuri de dragostea curată a oamenilor simpli.
Acum, oricât de multă lumină ar fi in voi, este îmbrăţişată doar de o dragoste de sine respingătoare pe care nici diavolul nu o poate ierta.
V-a mai ramas o singură opţiune:
Iertaţi-vă singuri! ...dacă vă dă mâna. Am zis!

Frica

2008-12-28T08:38:00.001-08:00

Mereu mi-a fost frică de singurătate.
Târziu mi-am dat seama că de fapt, mi-era frică de mine, aşteptând 'întotdeauna' pentru omul care să îmi dea răspunsuri la întrebările pe care nu aveam curaj să le spun cu voce tare.
Acum sufăr de o nesiguranţă acută cu manifestări pasive în realitate.
Trăiesc cu speranţa că va trece, şi odată cu ea şi nepăsarea nesiguranţei.

by me

2008-12-28T08:37:00.001-08:00

Până când lumea va înţelege că nimic e totul şi totul e nimic (eu) voi fi crescut atât de mare,
încât eu voi fi lumea iar lumea va ştii că eu sunt totul:
dragostea...de nimic!

Impulsivitate

2008-12-28T08:36:00.003-08:00

Dacă ce nu ştii nu te doare, de ce foloseşti ceea ce ştii pentru a experimenta durerea?
Dacă eşti dezorientat, de ce nu foloseşti dezorientarea?
Pentru că nu ştii?
Aminteşte-ţi că ceea ce nu ştii, nu doare.
ÎNCĂ.
"Experimentează mai mult. Evoluează mai repede."

Zâmbind, învingi succesul

2008-12-28T08:36:00.001-08:00

Pentru că nemurirea este compusă cu lucruri simple.
Dualitatea politicilor de dezbatere este simplul praf din ochii lumii.
Astfel, concluzia nu este a mea, ci a voastră.
Pentru că dragostea mea pentru El e în mâinile voastre.
"Eu v-am explicat pe faţă, voi aţi înţeles pe dos" (Alin)

Discriminare

2008-12-28T08:29:00.001-08:00

"Libertatea este dreptul de a nu minţi."
Dacă minţi un singur om este ca şi cum i-ai minţi pe toţi. Pentru că dacă îl minţi pe el, te minţi pe tine însuţi.
Renunţând astfel la propria libertate, începi să judeci şi să elimini prin discriminare orice persoană care a reuşit să disimuleze propria minciună în adevăruri general acceptate pe care TU nu le înţelegi.

Ovidiu

2008-12-28T08:26:00.000-08:00

În timp ce părintele său ordona mulţimea de documente care populau încăperea, dânsa încerca să găsească răspunsuri la singurele întrebări ce rămăseseră neelucidate: DE CE? şi CÂND? Se spunea că în cele mai vechi timpuri, istoria se cioplea în piatră, fără ca oamenii să fi auzit ori imaginat vreodată conceptul de sculptură. Aşadar, Ludmila visa cu ochii deschişi la momentul în care bunicul îi va explica de ce nu poate înţelege nimic din dezordinea care o înconjoară. Îsi spunea că niciodată copiii ei nu vor simţi lipsa unor răspunsuri esenţiale, necesare pentru a putea înainta cu mai multă certitudine şi siguranţă prin tărâmul imaginaţiei. În acest timp, Ovidiu contempla curiozitatea ei, admirându-i trăsăturile blajine care nu erau deloc în concordanţă cu pasiunea zvâcnitoare ce răbufnea uneori prin gesturile ei aproape isterice. Îi spuse pe un ton aproape arogant: - Nu e nimic dorinţa isteriei, mai ales dacă e dorinţă de nimic... Ea închise ochii ca şi când ar fi dorit să dispară totul în jurul ei, pentru a putea săvârsi un miracol. Victoria încă nepremiată pe care o obţinuse în lupta cu propriul spirit o înzestrase cu o naturaleţe învingătoare. Pentru ea, viaţa era formată din conexiuni instinctuale pe care nimeni, în afară de ea nu le putea percepe. -Nimic? Isterie? Întrebă ea ironic. Nu-i aşa că este înălţător sentimentul că poţi să înţelegi pe cineva? Ea îşi dorea numai o clipă nesfârşită în care el să îi permită să se privească pe sine în ochii lui. Îl iubise din prima clipă, de la primul cuvânt pe care i-l adresase însă simţea o teamă gigantică, ce o determina să fie răutăcioasă şi sfidătoare. Ştia foarte bine că lumea nu este ceea ce pare şi că riscurile trebuie calculate prioritar. Se simţea copleşită de o raţiune rebelă ce încerca să-i domine sufletul pueril; Ar fi vrut să îi destăinuie chiar şi cele mai intime secrete ale ei; ar fi vrut să îl urmeze până la capătul pământului. Oriunde, cât mai departe de ea însăşi, acolo unde el, doar el putea să-i deschidă porţile sufletului. Ovidiu însă, trăia perfecţiunea în imperfecţiunea ei, privându-se în mod deliberat de acele răspunsuri înălţătoare care i-ar fi pecetluit soarta. Nu dorea să ştie că lumea nu a fost creată împreună cu o istorie -nelimitată- infinită, prescrisă la începuturile vieţii. Nu concepea standarde mai înalte decât capitalismul, pe care îl descria în cele mai poetice moduri, cu convingerea unui împătimit. Era întotdeauna stăpân pe situaţie, iar simptomele Ludmilei îi păreau manifestări cronice ale optimismului dus la extrem, moştenit, pesemne, de la mama ei. Poezia, florile şi pasiunea cultivau în sufletul lui tânăr acea putere nelimitată pe care ţi-o dă iubirea; pe care bătrânii înţelepţi o pierd pe cărările întortocheate ale vieţii. El se juca. Ludmila ştia că barbaţii nu sunt altceva decât copii mari. Ştie că viaţa lui e o joacă interminabilă. Acesta era poate motivul pentru care ea se îndrăgostise. Părea că nu va renunţa niciodată la sinceritatea inocentă a copilului, pentru care Bau-Bau este un nume suficient de condimentat ca să dezechilibreze micul univers de basm în care zburdă. La rândul ei, studiază cu coada ochiului, pe furiş, cum acest om care i-a răscolit întreaga fiinţă se oboseşte să o inducă în eroare, să pară indiferent. Simte că ei doi, împreună, sunt tot ce a putut vreodată să fie atribuit perfecţiunii.

Diferenţe

2008-12-28T08:24:00.001-08:00

Intuiţie sau Instinct?
Intuiţia se naşte din experienţă. Însă experienţa se naşte din instinct...
Dezbatem un subiect în care exclusivismul este total depăşit; la fel şi egalitatea.
Numai şi numai pentru că viaţa nu este o scenă, ci un câmp de luptă într-o lume vectorizată, controlată şi devalorizată, îmi urmez instinctul.
Devin aşadar campion.
Speculând aviditatea voastră de a fi câstigători, am învins detaăat prezentul, pierzând.
M-am pierdut pe mine într-o lumină veşnică, fără preţ:
Lumina efervescentă a cunoaşterii.
Ghicitoare: CINE SUNT EU?

Iertarea mea

2008-12-28T08:22:00.000-08:00

Doar tu mă ierţi pentru cele mai negre gânduri pe care le-am imaginat vreodată.
Tu mă salvezi de mine însămi atunci când, sfidându-te, aş face orice ca să mă răsfeţi puţin cu atenţia ta.
Iar tu pleci.
Pleci, doar pentru a mă învăţa că sfidarea este interzisă.
Acum, tot ce îmi rămâne de făcut este să plec fruntea sărutând piciorul care a atins viitorul meu.

Diversitate

2008-12-28T08:21:00.001-08:00

În cutia în care te-au închis există varietate...din belşug!
Atâtea opţiuni, atâtea resurse de consumat încât eşti recunoscător până şi pentru oxigenul pe care îl primeşti cu paiul, contra cost.
Nu mai realizezi că pasul ce te desparte de simplitatea complexă a lumii nu costă nimic.
Te-ai obişnuit atât de mult să plăteşti pentru lucrurile care ţi se cuvin, încât respingi vehement posibilitatea de a folosi ceva în mod natural, cu gratitudine, gratuit.
Nu alegi să fii liber pentru că preferi să nu îţi asumi nici o responsabilitate şi să fii un pion pe tablele de şah ale adevăraţilor jucători.
De fapt, alegi să nu fi liber atunci când nu te mai interesează jucătorii.
Ţi-ai pierdut sistemele de referinţă şi pur şi simplu.....pierzi, pentru ca alţii să câştige!
Atunci, alege-ţi învingătorii. Curaj!

Răbdare, răbdărică, răbdăroi...

2008-12-28T08:18:00.002-08:00

Niciodată răbdarea nu mi-a părut mai frumoasă.
Nici mai apăsătoare, şi nici mai necesară.

Nici nu vreau să visez că ea a existat vreodată altfel decât prin mine.
Oriunde vei simţi că lipseşte ceva, oricând vei zâmbi privirii mele, vei ştii că înţelegi.

Mă asculţi şi răspunzi zbuciumului meu în tăcere.
Şi dacă totul este în imaginaţia mea, acolo vreau să trăiesc pentru ‘întotdeauna’!
Şi numele tău îmi spune ……nu. Spune NU!

Şi atunci caut întrebarea retorică a cărei raspuns este în numele tău şi o gasesc!
Iar lumea schimbă viaţa, ori viaţa schimbă lumea.
Din păcate, tot ce îţi pot oferi din inimă, este rabdarea.
Pentru că doar ea a rămas neexplorată.
Ţi-o dăruiesc însă cu sufletul vesel, pentru că toate întrebările frumoase pe care nu am ştiut să le pun, au acelaşi răspuns:
NU!
Acum ştiu...pentru că TU...!NU!

Curcubeu

2008-12-28T08:18:00.001-08:00

După mine te-ai ascuns.
Acum mă ascund eu după o perdea de raze şi suntem împreună dincolo de lumină şi dincolo de întuneric.
Singur curcubeul îmi aminteşte de tine. Îmi aminteşte de faptul că sunt în spatele tău, iar tu eşti în spatele meu. Iubesc culoarea ta, pentru că privind-o, învăţ să merg înainte cu ochii închişi, cu spatele!

Poezia

2008-12-28T08:14:00.000-08:00

Cât de greu poate fi să priveşti în ochi propria ta imagine în oglindă şi să spui sincer, din toată inima, « te iubesc ! » ?

Cum ar fi dacă tot ce te înconjoară ar fi imaginea în oglindă a tuturor aspiraţiilor pe care le nutreşti în fiecare zi şi a fiecărui gest pe care îl faci, voluntar sau involuntar ?
Imaginea ta.

Poate ai dori să blamezi natura, ori pe Dumnezeu pentru faptul că nu ai devenit exact ceea ce visai să ajungi, când erai copil ; ori poate insatisfacţia primează atunci când raportezi realitatea la propriile idealuri.

Mulţi oameni, de pretutindeni, afirmă fără cea mai mică reţinere că nu trăiesc viaţa pe care şi-o doresc, iar eu nu pot înţelege de ce cu toţii visaţi să aveţi tot ceea ce vă doriţi, în timp ce nu depuneţi nici cel mai mic efort pentru a vă dori ceea ce aveţi…
Cu toţii venerăm perfecţiunea, în timp ce îi atribuim un rang înalt, o aşezăm pe un piedestal infinit de îndepărtat, ce nu poate fi atins…

« Nu iubi ceea ce este perfect, ci ia ca perfect ceea ce iubeşti. »

E atât de simplu să ne jucăm cu cuvintele…Inima mea tresaltă de bucurie, când îmi dau seama câtă substanţă energetică există intr-un singur sunet…
Poezia este cea mai profundă muzică.

Un instrument muzical poate crea o lume paralelă, poate schimba în totalitate ambianţa spaţială a unei încăperi, însă cuvântul…Numai şi numai poezia poate schimba sufletul.
Numai cuvântul comunică într-adevăr, dincolo de spaţiu şi timp, cu muzica.

În era tehnologiei, muzica este pista de evadare a tuturor.

Pista de evadare a marilor clasici ; aceştia, înmărmuriţi în nostalgia trecutului, se încătuşează în lumea amintirilor, prin singurul instrument care încă mai poate produce vibraţii în organismele lor, trădate de propria uitare : muzica.

Pista de evadare a generaţiei ‘pro’ ; tinerii pentru care noţiunea de ‘contra’ înseamnă inadaptabilitate, război şi respingere, acceptă fără tăgadă, orice formă de evadare din exhibiţionismul sub orice formă, care afectează masele sub orice critică.

Muzica este astăzi, însăşi pista de lansare a speculanţilor. Descompusă, degradată şi adaptată ‘gusturilor fine’ ale necunoscătorilor de artă, muzica este astăzi ceva banal şi cât se poate de comercial.

Bineînţeles, nu sunt un cunoscător. Însă realitatea îmi spune că Muzica este pe cale de dispariţie. Aşadar lansez un apel către cei mai pricepuţi decât mine : SOS !
Păstraţi muzica !!!

Iar pentru cei mai puţin pricepuţi care, la fel ca şi mine nu sunt înzestraţi cu talent muzical, am o altă soluţie :
Cultivaţi poezia !

Critica este o adevărată ştiinţă

2008-12-28T08:12:00.000-08:00

Life is what you make out of it !
Cu toţii avem idealuri !
« Omul e bun din natură, dar civilizaţia îl corupe », spunea cineva.
Şi mai spunea şi alte lucruri printre care, scoasă din context mi-a plăcut foarte mult condiţia « dacă tinereţea ar ştii şi bătrâneţea ar putea… »

Întrebare CNN : Do you think you know how the world works ?
Răspuns personal : It’s no use having friends that u can’t trust !

Un prieten cred că nu are o definiţie universal valabilă.
Fiecare din noi deţine conştient sau incoştient un 'job description' pentru ceea ce numeşte prieten. Totuşi, universul are nevoie de prietenie.
Similar, Civilizaţia are nevoie de comunicare, însă nici aceasta nu poate fi definită complet, într-un singur mod, printr-o simplă afirmaţie.
Comunicare înseamnă mult mai mult decât putem să definim noi ca şi indivizi, prin cuvinte.
Un exemplu de comunicare….vorbitul în somn. Îşi explică cineva acest fenomen printr-o definiţie clară şi concisă ?
Poate există specialişti care reuşesc.
Să încercăm atunci să decodăm mesajul pe care îl comunicăm persoanei iubite atunci când suntem copleşiti de sentimente pe care nici măcar noi nu le înţelegem, şi ne-am dori să pronunţăm 1000 de cuvinte într-o clipă, şi ne-am dori pentru fiecare cuvânt 1000 de clipe, în căutarea exprimării corecte a unei bătăi de inimă.
Viaţa este o generalizare extraordinară a puterii de a face, pe care o are tinereţea, orientată spre căutarea secretului pe care îl deţine bătrâneţea – acela de a ştii.
Nu vom ajunge niciodată la capătul drumului, pentru că am pornit într-o călătorie în care nu putem să ne întoarcem, nu putem să dăm înapoi.
Însă această călătorie se desfăşoară într-o altă dimensiune decât spaţiul, asupra căreia nu avem nici un control. Călătorim în timp, iar această călătorie nu se va încheia niciodată.
Oricât de mult am dori să staţionăm, sau să ne întoarcem undeva, nu vom putea mai mult decât să dezvoltăm un circuit repetitiv, pe care să îl perfecţionăm până la propriile limite, după bunul nostru plac.
Iar dacă viaţa ar fi tehnologizată la fel ca şi industria, am fi doar nişte personaje în « Stroghold », « Age of Empires », « Need for Speed » sau « Counter Strike ».
Avem control. Avem putere.
Putem zbura, deşi nu avem aripi.
Puterea noastră se rezumă la un singur cuvânt. PUTEM.
Succesul…este o altă mâncare de peşte. Pentru că putem alege.
Ştiţi cum îmi sună mie dezamăgirile legate de deziluziile trecutului ?
Îmi sună cam aşa : « Mi-era milă de mine că nu aveam pantofi până când am întalnit un om care nu avea picioare ».
Să fim realişti ! Nu trăim într-o lume ideală, şi totuşi devenim din ce în ce mai idealişti, în timp ce ne menţinem într-un mediu reactiv.
Vrem să fim asiguraţi, să reducem la 0 riscurile dacă se poate, să nu ne asumam nici o responsabilitate, pentru că….de !!
Dumnezeu a creat lumea în 6 zile, şi s-a gândit la toate. Avem dreptul să ne bucuram de viaţă .
Asta îmi aminteşte de o tentativă a mea de a deveni consultant financiar ING.
Este la modă să vinzi asigurări de viaţă, şi este şi mai la modă să îţi faci aşa ceva.
Citez : « cel mai rău lucru care vi se poate întâmpla, este să nu trăiţi atât cât vă doriţi ! […]
Când cineva moare, apar două pierderi : una emoţională, în privinţa căreia nu putem face nimic din păcate, şi una financiară, de care ne putem ocupa pentru dumneavoastră, dacă încheiaţi o asigurare de viaţă… »
Un om foarte inspirat (după părerea mea) a răspuns : « Îmi fac asigurare de viaţă. Asta înseamnă că mă asiguraţi că nu o să mor ? »
Cam aşa stau lucrurile cu garanţiile pe care ni le oferă societatea.
Îmi aduc aminte de insistenţele coordonatorului meu, pentru a mă determina să îi închei o asigurare de viaţă tatălui meu….A folosit nişte fraze marcante, într-adevăr. însa mi-am dat seama că asigurarea de viaţă a părinţilor mei nu poate fi materializată printr-o poliţă ING.
Pentru că mă identific cu acea asigurare. Eu şi sora mea suntem asigurarea de viaţă a păriniţilor noştri, pentru că ei vor exista întotdeauna în acel circuit despre care vorbeam mai devreme, circuitul în care cu toţii suntem creatorii lumii.
În general, din precauţie eu nu îmi ofer încrederea oamenilor în care nu cred că pot avea încredere. Iar de la oamenii în care am încredere, aştept să aibă încredere în mine.
Dar şi asta e idealist. Un om nu are încredere pur şi simplu în alt om, pt că vorbeşte frumos, arată bine, sau se comportă civilizat.
Încrederea este premiul unui joc în care toată lumea câştigă, însă nimeni nu ştie să îl joace.
Eu am încropit 2 reguli, care până acum mi-au fost suficiente :
1) Fă primul pas
2) Ai răbdare
Schimbarea în bine începe cu tine. Important este ca fiecare să vrea ce face, nu să facă ce vrea.
Mai am eu o vorbă care îmi place mult. « Viaţa e scurtă, dar eu nu mă grăbesc… »
Vă doresc mult succes, şi vă propun să nu mai criticăm…..Critica este o adevarată ştiinţă
Eu pun la bătaie strategia de aplicare a ‘culturii lucrului bine făcut’ !
Tu poţi fii omul care aduce succesul în clipa prezentă.
Dacă vrei asta, simpla ta prezenţă înseamnă pentru toţi ceilalţi, succesul !!

Competita cu tine insuti si cu ceilalţi

2008-12-28T08:11:00.001-08:00

Când lumea se va schimba pentru noi, nu vom mai şti unde, când sau cum a început totul. Nu vom mai putea evalua rezultatele; vom putea face doar un blianţ statistic cu privire la numărul victimelor acestui război competiţional a cărui învingător va fi un om fără scrupule, în care s-a ofilit orice urmă de respect faţă de lumea înconjurătoare.
Eliminându-se cu desăvârşire însăşi sămânţa iubirii de semeni, pe care toţi ar trebui să o cultivăm ca pe cea mai de preţ moştenire primită din trecutul glorios al străbunilor, am pornit legaţi la ochi în noaptea competiţiei cu ceilalţi. Trăim un război nevăzut, un conflict de interese imaginar, care ne menţine în alertă, subjugând înlăuntrul nostru orice urmă de libertate sau securitate.
Din păcate însă, ne-am ales greşit competitorul. Societatea individualistă în care trăim ne obligă să devenim extremişti sau chiar exclusivişti. Ne putem considera perfecţi! De ce nu? Întotdeauna există cineva mai mic ale cărui idei şi sentimente pot fi trecute cu vederea pentru ca noi să ne simţim învingători.
Pe de altă parte, competiţia cu noi înşine presupune ca lumea din jur să se schimbe pentru noi atunci când ne-am atins şi ne-am extins propriile limite. Asta înseamnă să ne asumăm responsabilitatea pentru schimbările pe care le-am provocat şi pentru provocările pe care le-am schimbat. Înseamnă să mergem înainte; schimbarea începe cu noi.
Adevăratul învingător şi-a întrecut propriile limite şi a câştigat respectul de sine. El este într-o permanentă competiţie cu propriile realizări. Premiul cel mare al aceste competiţii este respectul celor din jur, pe care îl va primi treptat, sub forma unui bonus pentru perseverenţă.
“Un om nu poate schimba lumea dar lumea se poate schimba pentru un om.”

Bogăţia şi sărăcia se află în natura şi societatea din noi

2008-12-28T07:47:00.000-08:00

În Fraţii Karamazov Dostoievski scria “[...] mie însă, mi-au plăcut mai mult ulicioarele, fundăturile pustii şi întunecoase [...]. Acolo te pândeşte la fiecare pas aventura, surpriza, acolo găseşti tăvălite în noroi, bucăţi de aur curat”.
Istoria, literatura, educaţia stau la baza culturii individuale. Cultura reprezintă pilonul societăţii în care trăim, în care căutăm echilibrul, o societate creată prin convenţii similare regulilor unui joc de şah.
Materialismul este tendinţa socială actuală prin care posesia unui obiect valoros distruge valoarea esenţială a obiectului independent.
Noi oamenii, în prezent, încercăm să ne îmbogăţim prin orice mijloc. Ne alocăm drepturi exprimate prin cuvinte, pe care ne dorim ca toţi ceilalţi să ni le respecte, ne îmbrăcăm în competenţe pe care societatea individualistă în care trăim să ni le aprecieze şi zâmbim tot mai rar pentru a completa puzzle-ul sobru pe care ni-l pune în faţa viitorul.
Simţim sărăcia pretutindeni şi căutăm bogăţia nicăieri, însă pentru a intra în posesia unui diamant este nevoie în primul rând să îi cunoşti valoarea, iar apoi sa deţii modalitatea prin care să poţi achita preţul corect. Toate diamantele s-au creat cu presiune iar presiunea nu a existat niciodată fără forţă şi suprafaţă. Un diamant ar putea fi suprafaţa interioară a vieţii. Un diamant ar putea fi rezultatul forţei iubirii disipate pe suprafaţa aerului.
Viaţa ar putea fi diamantul nepreţuit, unic şi de neinlocuit pe care il posedăm fiecare din noi. Viaţa ar putea fi o minunată floare ce creşte în lumina iubirii şi piere într-o explozie de înţelepciune. Bogăţia vieţii este misterul ţinut prizonier în sărăcia mijloacelor prin care omul îşi poate cunoaşte propria valoare în societate, unde natura este unica fiinţă capabilă să îşi autoevalueze orizonturile.

Succesul se măsoară cu pasul

2008-12-28T07:37:00.000-08:00

Fă primul pas!
Paşii pe care îi facem în fiecare zi sunt tipare inedite, poate irepetabile. Caracterul este ansamblul acestor tipare, pe care ne dorim să îl modelăm cu piese de neînlocuit, dezirabile pentru formele nepreţuite ce compun viziunea noastră asupra viitorului.
Caracterul determină succesul.
În altă ordine de idei ne aflăm într-un ciclu puţin abstract, dacă ne gândim că, simultan, prezenţa ori absenţa succesului modelează caracterul individului, împreună cu capacitatea personală a acestuia de a raporta eşecurile sau realizările sale, la valorile morale universal valabile.
Trăsăturile de caracter sunt descrise clar şi concis prin cuvinte, însă nici unul din aceste cuvinte nu poate fi materializat. Totul devine relativ, atunci când trecutul, raportat la prezent va fi evaluat într-un viitor diferit de cel obţinut prin raportarea prezentului la trecut.
În viaţa de zi cu zi, conştient sau inconştient, omul manipulează.
Într-un sens foarte larg al cuvântului, orice gest are aceeaşi finalitate : atingerea unui scop. Astfel, oamenii interacţionează la nivel energetic.
Dincolo de raţionament, chimie, ori interes material, există o configuraţie nedesluşită a lumii, în care fiecare din noi suntem un inel. Poate un inel mai mare sau mai mic ;perfect rotund sau elipsoid ; ciclic, ne raportăm la infinitul universal, trecut şi viitor.
Aş vrea să îmi analizez caracterul, să definesc prezentul, însă tocmai a trecut.
Atâta timp cât există ceva divin, atâta timp cât există viaţă, există conştiinţa.
La naştere, cred că nu suntem conştienti de conştiinţa noastră.
Trăsăturile de caracter sunt trãsãturile înrãdãcinate în viaţa unui om, care determinã reacţia şi acţiunile lui, indiferent de circumstanţe.
Naşterea poate fi apogeul vieţii, în care calităţile noastre ating nivelul maxim, iar defectele există doar la nivel teoretic, ca o contradicţie a binelui.
Copii fiind, suntem supuşi manipulării, pe care deasemenea, nu o conştientizăm.
Şi mă întreb atunci....oare nu este conştienţa cel mai mare duşman al omului?
Poate unii mi-ar spune că cel mai mare duşman al omului este conştiinţa...
Punând astfel problema, nu mai ştiu ce să cred!
Contradicţia este utilă dar şi malefică în acelaşi timp!
Inteligenţa pasivă ori ignoranţa...nu sunt prea diferite!
Din perspectiva vieţii trăite de fiecare, trăsăturile de caracter ale omului de succes se materializează prin talentul de a dori binele propriu şi binele universal, prin puterea de a înălţa echibrul înlăuntrul sau şi în afara sa pe culmile excelenţei necontestate.
Caracterul îşi îmbracă haina lui modestă de cuvinte şi stă drept în faţa vântului vieţii atunci când este posedat de un om de succes, care la rândul lui posedă încrederea că ceea ce are de spus sau de fãcut este adevãrat, drept şi just.
« Succesul este o călătorie, nu o destinaţie ».

ALTFEL

2008-12-28T07:27:00.000-08:00

Nu îmi doresc; cel puţin nu în spaţiul meu foarte apropiat, oameni faţă de care trebuie să mă comport altfel decât sunt, (sau) să vorbesc altfel decât gândesc.
1 din 2
Fie vorbesc prea mult şi oamenii nu înţeleg nimic din ceea ce spun;
Fie vorbesc prea mult, iar pe oameni nu îi interesează ceea ce înţeleg!
Asta fiind valabil dacă şi numai dacă putem vorbi despre comunicare eficientă.
În lumea omuleţilor galbeni, există credinţa în bine.
Întotdeauna binele învinge răul, numai pentru că este o lume guvernată de echilibru.
Aici, răul există doar ca o contradicţie a binelui;
doar pentru că nimic nu poate fi complex, înainte de a fi simplu.
'Nu există experienţe bune, sau experienţe rele. Există doar experienţă(e).'
more or less.
I'll take what you offer: more than less!

Învaţă mai departe!

2008-12-28T07:23:00.000-08:00

« Dă-ne nouă Doamne, acceaşi lumină, să te modelăm pe Tine, trup şi suflet, într-o nouă viaţă. »
Cum este trecerea timpului ? În mod sigur este un subiect care primeşte orice atribut.
Aş fi dorit să spun că este ciclică, însă mi-am dat seama că aş fi putut spune orice !
Şi atunci am reformulat întrebarea :
-Ce este ciclic?
-Trecerea timpului.
Eu, tu, şi toti ceilalţi gravităm în jurul unei axiome ce descrie puterea noastră de a învăţa, dorinţa de evoluţie, şi nevoia de a iubi.
Însă am pierdut noţiunea de echilibru, undeva pe cărarea anevoioasă pe care ne-au purtat amintirile.
Vreau să redevin ceea ce eram în vremea în care existam numai în visele părinţilor mei.
Vreau să învăţ să doresc, vreau să reuşesc să obţin.
Vreau. Te vreau.

Narcisism

2008-12-28T07:06:00.000-08:00

Vreau să îmi asum riscul de a te pierde, pentru a câştiga dreptul de a te avea.
Este atât de relativ totul, încât totul depinde de “noi”.
…Noi primăveri, noi începuturi, noi idei.
Simplu, se rezumă totul la cifre, iar definiţiile pot fi descompuse şi despicate într-atât de multe moduri, încât sistemele de referinţă nu se mai recunosc între ele.
Aş dori să vă prezint percepţia mea definitorie asupra cuvântului haos!
Pe scurt, luxul, materializat în realitate, este imaginea haosului.
Nu exista realitate dacă privim lucrurile prin prisma experienţelor personale.
Mediul influenţează direct individul. Si viceversa.
Însă, privit ca un totunitar, individul în mediul de viaţă se poate raporta la el însuşi de nenumarate ori; şi este previzibil că rezultatul va fi de fiecare dată diferit.
Noţiunea de timp apare esenţială. Aş spune că însăşi viaţa poate fi definită matematic, prin însumarea timpului cu sufletul.
Revin asupra realităţii!!
Ce este luxul? – Spuneam că viaţa în care preludiul este infinit.
Poate nu am ales cel mai potrivit cuvânt, întrucât cititorul ar putea fi distrat de la seriozitatea ideii mele.
Si atunci, aş spune că acolo unde conştiinţa nu intersectează niciodată conştienţa apare luxul.
Luxul poate fi posedat ? Posesia conferă putere, siguranţă şi încredere.
Ori luxul însuşi posedă… ?
Am dus la extrem tot ce se relevă prin posesie şi am creat materialismul.
Desigur, nu am nici o indoială că înţelege oricine la ce mă refer. Eu însămi mă declar materialistă prin următoarea afirmaţie :
« Mă voi căsători cu cel mai bogat om din lume !» - se explică singură afirmaţia asta….
Va fi cel mai bogat om din lume din momentul în care va spune « DA ! » :
- mă va avea pe mine.

AŞA

2008-12-28T07:01:00.000-08:00

Aşa sunt eu - Eu sunt aşa
Ce nu ai pierdut, mai ai.
Ce nu ai câştigat, nu poţti să pierzi.
Mă consider optimistă când gândesc...aşa?
Aşa mă simt optimistă când nu gândesc.
CONDUC PREA REPEDE! < ZBOR PREA JOS!

Tranziţie

2008-12-28T06:59:00.001-08:00

La majorat patrunzi in lumea celor mari, unde iti dai seama curand ca nu iti gasesti locul ; ca nu poti sa iti gasesti locul.
Mic, intr-o lume mare, incepi instinctiv sa lupti !
Fie ca te zbati ca un peste peu scat, sau te invarti ca un titirez defect, simti ca traiesti si te bucuri de propria existenta.

La 19 ani, simti ca poti face orice, iar senzatia ca lumea este la picioarele tale ti se pare mai mult decat o senzatie.

La 20 de ani incepi sa privesti lumea din mai multe perspective si incepi sa iti dai seama ca ‘orice’ poate fi ceva ; poate fi totul sau nimic.

La 21 de ani cauti potiunea magica cu care sa poti opri timpul, iar la 22 de ani stii ca simti ca numai tu te poti opri.
Poti spune ‘punct ! si de la capat ! …» si iti dai seama ca picioarele merg la lumea ta, si nu lumea la picioarele tale.

Renasterea timpurie a ceea ce vrei sa devii : La 23 de ani esti norocos daca ai o stea calauzitoare, pentru ca spatiul este vid. Atractia gravitationala este nula, motiv pentru care pornim intr-o intrecere de levitatie.
Timpul are alte dimensiuni, iar viitorul este o ecuatie pe cat de simpla, pe atat de imposibila :

a=b, unde a=1 si b=2.

1+ 1=2
2a=b
b+(b-2a)=2a+(b-2a)
b-2a=(b-2a)+(b-2a) : (b-2a)
1=2

Oriunde, Oricând!

2008-12-28T06:57:00.002-08:00

Aş spune pe nume lucrurilor şi le-aş aloca un timp şi un spaţiu, dacă aş fi pragmatică!
Poate dacă aş fi mai pricepută sau mai interesată în a manipula oamenii, aş obţine mereu ceea ce doresc.
Spuneam cândva că nu vreau să dăruiesc, ci să fiu dăruită.
Bineînţeles, fiecare poate înţelege asta cum doreşte. Eu insă, sunt genul de persoană căreia îi place să ofere cadouri şi să dea indicii.
Persoana care vrea să iubească şi să fie iubită.
Persoana care vrea să simtă şi să fie simţită.
Persoana care ştie să asculte şi să se facă ascultată.

Este oare ascultarea mai simplă decat iubirea ?
Dacă da( ?), de ce toţi oamenii doresc să iubească înainte de a dori să asculte ?
Dacă nu, de ce nu facem cu toţii primul pas ?

De ce nu aici ?
De ce nu acum ?
ORIUNDE, ORICÂND !

Cenzură asupra realităţii

2008-12-28T06:57:00.001-08:00

“În spatele oricărui bărbat puternic este o femeie!”

Cu toţii percepem universul într-un fel sau altul. Puţini dintre noi îl şi concepem.

Ceea ce transformă universul este faptul că percepţiile fiecăruia afectează concepţiile tuturor. Iar pentru că echilibrul există în toate, trebuia să completăm spaţiul rămas liber.
Unii, mai creativi, au reuşit. Şi ne-au lăsat nouă moştenire, o comoară inestimabilă : cultura.

Însă noi nu am înţeles decît prea tîrziu că o comoară îngropată nu preţuieşte în realitate nimic, pentru că nimeni nu se bucură de ea.
Cei puţini rămaşi, care se bucură în ultimă instanţă numai pentru existenţa ei, o cenzurează.
De ce ?

Pentru că oamenii doresc să fie lacomi şi răi. Sunt extrem de dornici de pretexte care să raţionalizeze întregul obscur şi meschin al existenţei lor.
Este reconfortant să deţii…lipsuri. Pentru că suntem cu toţii obsedaţi de posesie…, iar atunci cînd nu ţi se relevă plăcerea de a fi posedat, în goana ta oarbă dupa posesie, te mulţumesti să ai lipsuri.
Şi eşti chiar recunoscător pentru asta, pentru că AI.
Şi mă intreb…decît să îţi doreşti să existe ceva ce nu poţi avea, nu e mai bine să nu ştii că există acel ceva ?

Răspunsul la această întrebare a venit promt, îndată ce ea a fost formulată : Cenzura !

Omul este atît de captiv în libertatea lui, încît îşi îngrădeşte singur realitatea.
Cenzura, care practiv este o limitare a exprimării imaginaţiei devine ieşirea de urgenţa a celor ce îşi doresc să fie –numai fericiţi- şi nu –mai fericiti decît alţii-.

În acea postură, este mai bine să nu ştii că există o luptă crîncenă pentru putere şi posesie.
Aceia care ştiu că victorioşi vor fi cei care poartă această lupta cu ei inşişi, folosesc cenzura asemenea unui instrument ce transformă zgomotul în muzică.

In zilele noastre, se aplică insă cenzura la cenzură, iar rezultatul este o realitate distorsionată în care cultura are inestimabila valoare a unei comori îngropate ! ……..

Teoria relativităţii

2008-12-28T06:55:00.000-08:00

În lumea noastră, vei fi privit mereu ca un învingător, nu pentru că te-ai născut actor, ci pentru că ai talent.
Supremaţia nu va fi un ţel idealist, într-o societate în care mediocritatea este percepută ca perfecţiune, datorită majorităţii care, în cel mai fericit caz se zbate sa traiască mediocritatea.
Trist este că neputinţa de a fi perfect, îi face pe oameni să fie hapsâni şi egoişti deoarece totul este relativ.
Raportat la pacea pe care ţi-o oferă mediocritatea...chiar şi eu îmi doresc... PACE.

Intervine percepţia şi totuşi, cu toate că perfecţiunea este peste tot în jurul nostru, nu o putem atinge, iar majoritatea covârşitoare nici măcar nu o poate vedea.
Asta ne face pe toţi săraci şi nefericiţi ; hoinari rătăciţi pe drumul vieţii, nu putem vedea pădurea din cauza copacilor.

Oare de ce nu Îl putem vedea pe Dumnezeu ? El este oare invizibil, disimulat in fenomene imperceptibile cum ar fi atracţia moleculară sau gravitaţia ?

Eu cred că este însăşi viaţa, energia care pune totul în mişcare şi ne pune în faţă infinitul, materializat prin mulţimea de neuroni ai haosului din care ne-am creat !

Răzvrătiţi împotriva firii, simţim Respect, Adoraţie, Toleranţă, Înţelepciune, Iubire, Libertate, Egalitate şi totuşi, ne limităm la negare :
« Nu vom avea niciodată o a doua şansă de a crea o primă impresie ! »

« Pe mine, m-au motivat foarte mult amintirile. »
- Am construit pe aceeaşi fundaţie care probabil, fără consolidări s-ar fi prăbuşit demult.
- Am remodelat piatra de temelie a creaţiei mele după bunul meu plac.

Pentru că oamenii din ziua de astăzi, vânează schimbarea !
O promovează şi o încurajează, însă înainte de toate, o îngrădesc! Prin simpla direcţionare a talentului pe un făgaş controlabil, asistat de minţi invidioase şi manipulatoare ascunse in străfundul oricărei preţioase comori ce ne motivează să tindem spre perfecţiune, să luptăm pentru excelenţă până când învăluiţi de strălucirea binelui, ne rostogolim spre centrul unui haos întunecat, însinguraţi şi privaţi de orice sursa palpabilă, exterioară de energie sau lumină.
Mă uit in oglindă şi uit că totul este relativ !
Relativitatea sunt eu !
Eu sunt totul.
Un bun manipulator, cu drept de vot pentru echilibrul universal, ştie să-şi manipuleze propriile acţiuni şi reacţii !

Drepturile omului

2008-12-28T06:52:00.000-08:00

Înaintând cu stângăcie prin dimensiunile realităţii, ne exercităm involuntar dreptul la viaţă.

Raportând dreptatea la propriile valori, ne exercităm dreptul la libertate.
Ne înconjurăm cu iubire şi sentimente nobile, exercitând astfel dreptul nostru la securitate.

Avem dreptul să gândim liber, să vorbim , avem dreptul la o opinie proprie.
Avem dreptul la educaţie, la intimitate, avem dreptul de a nu fi discriminaţi sau torturaţi ; avem dreptul de a fi consideraţi nevinovaţi până la proba contrarie, în timp ce ne exercităm dreptul de a avea un proces corect.

Avem dreptul de a alege o religie, iar sclavia a fost abolită demult.
Trăim intr-o societate in care cuvântul reprezintă raţiunea inimii.
Verbul « a ierta » reprezintă în vocabularul raţiunii mele, un semn de punctuaţie !

Mă întreb de ce dreptul de a ierta, nu este menţionat printre drepturile fundamentale ale omului...
Oare nu a cerut nimeni acest drept, niciodată ? Oare iertarea este un ideal de care nu avem nevoie ??
Ori, poate...ne dorim doar să primim iertarea...să o lăgăruim într-un spaţiu pe care îl numim satisfacţie, mulţumire...poate uşurare ?
Nu ne dorim iertarea aşa cum ne dorim viaţa, libertatea, educaţia ?
Un sentiment sublim, o acţiune controversată, pacifistă şi lipsită de orice semnificaţie ascunsă este inutilă si indezirabilă societăţii ?

Poate că valoarea cuvântului « iartă-mă » creşte invers proporţional cu frecvenţa utilizării lui...
Să fi crescut atât de mult valoarea acestuia în decursul timpului istoric încât nimeni nu îsi mai permite sa plătească preţul ?
Se pare că trăim o sărăcie ‘lucie’, atunci...acum !
« Există oare în toată lumea asta o singură fiinţă care să poată şi să aiba şi dreptul de a ierta?[...] » (Dostoievski – ‘Fraţii Karamazov’)
Poate că am trăit această săarăcie de când lumea, iar acum incercăm să ne imbogăţim prin orice mijloc !
Ne alocăm drepturi, exprimate prin cuvinte, pe care ne dorim ca toţi celalţi să ni le respecte.
Ne imbrăcăm în competenţe pe care societatea individualistă în care trăim, să ni le aprecieze.
Zâmbim tot mai rar, pentru a completa puzzle-ul sobru pe care ni-l pune in faţă viitorul.

Iubirea se prezintă in zilele noastre ca un sentiment extremist, ce transformă iertarea in umilinţă.
Astfel...poate se intelege de ce cuvântul ‘iartă-mă’ reprezintă semnul de întrebare al raţiunii mele, şi totodată, misterul nedesluşit, taina acţiunii prin care eu, tu şi toţi ceilalţi, mergem înainte !

Astăzi,vă cer vouă, tuturor, dreptul de a ierta !
Vreau să fiu aici, acum, vreau să merg « acolo, nu stiu unde, să aduc aia, nu ştiu ce ! » .......(Povesti fermecate rusesti)

"Ma gasesti Oricand, pe Nicaieri si sunt in stare de Nimic"

2008-10-31T05:45:00.000-07:00

CIRC

2008-10-31T05:43:00.000-07:00

Curios te cheama
Elefantelul.
La circ nebunii.

Memorii scrise
Are oricine
In neminte.

Oare cate ore?
4,5...
Gemene valuri
Intru valoare.

Mister

2008-10-31T05:40:00.000-07:00

Zambeste viata,
Ce trist tu cauti
A gurii taina!

Si plange natura
Pentru nefiinta
A vietii gura.

Nu stim in zare
O linie franta
Orizontul tare.

Semn de intrebare.
Cand sau cum?
Unde sau cine?

Viata raspunde
Marelui secret:
Tacerea.

Nu stim in cale
A vietii zale
Rasare-n cale.

Si plang strabunii
Pentru o viata
Jertfa lumii.

Teatru

2008-10-31T05:35:00.000-07:00

Joaca in cuvinte
Focuri de vapaie
Si sting a lumii punte:
Peste-n baie.

In flacari albe,
Vapaia lumii
Omagiul spune:
Luntre lunii.

Istoria se repeta
La mare scara.
Speranta vie:
Marea Sahara.

Si plange duhul
Ce doarme-n lampa
Cand creste nucul
Intr-o panta.

Bolnav de zile
El plange-n noapte,
Luceafar, vesel
Pe de-o parte.

Sfintei Fecioare

2008-10-31T05:33:00.001-07:00

Si plange neamul
De-a vietii chinuri
Dar lupta merge
Tot in pliuri.

Si nu stim unde
Nu stim nici cand,
Respectul renaste
Pentru oricand.

Speranta e in noi!
Noi vieti.
Noi ramuri
Noi primaveri...
Veri in doi.

Asa se scrie viata.
Iar rolul meu ramane...
Implinirea.

Vesnicie

2008-10-31T05:30:00.000-07:00

Intreaba luna pe unde trece
A vietii val.
Si cum de prinde radacini
Cel mai iute cal?
Nu este simplu
Lumii a spune
Miracol dulce
Viata lunii.
Copil ratacit in maturitate;
Privire lunga intru etate.

Trifoi cu patru foi.
Speranta nu moare niciodata.

Doi na

2008-10-31T05:29:00.001-07:00

Intreb in franturi de penel:
Unde-mi sunt penele?
Si uit ca lumea schimba viata
Sau viata schimba lumea.
Iar marile puteri sunt ale mintii.
Din suflet izvorasc bucuriile si successele.
Dau lumii doina.

Pe cu rand!

2008-10-31T05:25:00.000-07:00

Imi par plapande pleoape
Ai ochilor de vraja,
Dar marea-nghesuiala
Le razbate.

Si plangem cand ne ploua
Dar soarele ne arde,
Putini sunt cei ramasi
Scrisi in a vietii carte.

A diminetii roua,
A glasului suspin
O gluma trista, aroma
A vietii chin.

Potop atunci cand ploua
Inghite un rechin.

Imi plange ritmul de strune vesel.
Nu stiu cum trece a vietii val,
Si stau in lume pe-a bancii strana.

Noi

2008-10-31T05:19:00.000-07:00

In lume zbor
Pe-o raza de soare,
Cu-a vietii aripi
Zambind stralucesc.
Inchid ochii,
Reazem al tinerei lumini
Ce-n cale-apare.

Te clatini, dulce podoaba
Si cu-o chemare tainica
Transformi in aer o roaba
De-a vietii lumina pasnica.

E limpede, rasare luna
Pe-a soarelui cununa
Si plange-n zgomot trist
A vocii struna.

Ce teama te apasa
De nu-ntelegi, ca lumii
Mult prea putin ii pasa
De-a nuntii...nunii.

Ca lume vine, lume trece
Si intelegem impreuna
Doar ca nota zece
E nebuna!

Si canta glasul tainic
Copilarii, secrete,
Dar in final, parintii,
Au tot doua fete.

Una e mama.
Unul e tata.

Caldura strans unita
Ce da suflare vietii...
Vietii suflare?
Impreuna.

Unde te-ai pus in cap? - Stai in maini.

2008-10-31T05:15:00.000-07:00

O, suflet...
O, tu, copilarie,
Ce bland te bucuri
Suflet de copil...

Copil tu cauti
Si viata tii!

Uitam in cale
A lumii raza,
Pe umeri zale,
Bratari de paza.

O, suflet rar
Priveste-n lume.

Copil, copilarie,
Cand tu ne plangi pe noi,
Noi plangem dupa tine.

EDUCATION

2008-10-27T23:28:00.000-07:00

Does your school currently provide education, or does it provide a piece of expensive paper which says that you have been educated?
Where does the truth lie??
What do you think?
Education is like the age...Moves on forward, ongoing.
You never know enough, just like you are never old enough to know it.
Is like your future, embracing your past, cherishing the present.
Or....maybe the past embraces the future following the lead of your inner feelings.
But then, how do you feel?
How do you know what you truly feel?
Can you think over your feelings, or feel over your thoughts?
Can you predict the future?
Can you see what lies beyond the curtains of life?
It’s just a play...
A simple game of what you choose to pick up along the way;
a brilliant song; a ray of light, of consciousness; a bit of fear and long lost memory;
a ray of power.
I predict a flowerfull day, with tears of joy.
No diamond ever existed without pressure...
Pressure never existed without force and surface.
A diamond could be the inner face of life.
A diamond could be the result of love, dissipated on the surface of air.
Life might be the priceless, unique and irreplaceable diamond that each of us possesses.
Life might be a beautiful flower that grows in the light of love and falls apart into an explosion of wisdom.
Life might be a long started journey, which challenges every single sense that we discover along the path of living.
“The light that shines within you is everlasting!” – Someone once told me...
“Life is tough at times, but the world is ours 4 the taking, just gotta keep fighting 4 it!”
I will never stop changing what life should be, for in the end...life is what you make out of it!
“The secret of human existence is not really living, but knowing what you live for!”
(Dostoievski – Karamazov Brothers)

patience

2008-05-04T05:43:00.000-07:00

take the first step!!!

patience always shows up!